Istoria plantelor de interior observată de-a lungul deceniilor

Specialiștii sunt de părere că nu există spațiu care să nu poată fi îmbunătățit prin adăugarea unei plante de ornament. Nu numai că flora aduce viață și culoare într-un spațiu interior, dar pot ajuta, de asemenea, la purificarea aerului și la insuflarea unui sentiment restaurator de pace și liniște. Studiile au arătat că îngrijirea obișnuită a plantelor poate reduce nivelul de stres, poate ridica starea de spirit și chiar îmbunătăți concentrația și productivitatea cu până la 15%. 

Deși numeroase civilizații au experimentat de-a lungul istoriei aducerea naturii în interior, ideea de plante de apartament a devenit obișnuință odată cu dezvoltarea arhitecturală, când clădirile s-au transformat pentru a găzdui ferestre mai mari și tavane mai înalte. Tot în Anglia victoriană, locuințele din clasele de mijloc au putut să-și încălzească încăperile, creând condiții potrivite pentru a crește plante la interior. 

În acest timp, plantele „exotice” au fost luate din coloniile britanice și aduse în Anglia, determinând o obsesie colectivă în rândul victorienilor. Feriga cu păr de fată a devenit feriga de salon victoriană, datorită popularității sale de neegalat. Femeile tinere erau atât de înnebunite după colectarea lor, încât a fost inventat un nou cuvânt pentru a descrie obsesia: pteridomania.

De atunci, plantele au devenit componente de bază într-o cameră bine proiectată. Dar, ca toate elementele de decor, plantele de apartament sunt supuse tendințelor. Aici, revizuim unele dintre cele mai iconice modele ale plantelor de casă de-a lungul deceniilor, începând cu anii 1940, când SUA au intrat în al doilea război mondial și un număr mare de tineri au plecat să lupte peste mări, în timp ce femeile forța de muncă. 

Multe birouri și companii au început să imite decorul cald al mediului casnic ca urmare. Femeile și-au împodobit birourile și pragurile de ferestre cu plante în ghivece pentru a-și aminti de grădinile lor de acasă, iar planta de apartament a început să crească în popularitate: Violeta de africa și Regina de marmură Pothos. 

Sursă: architecturaldigest.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>