Nordis Group – peste 300 angajaţi implicaţi în toate diviziile şi proiectele grupului

Nordis Group este primul dezvoltator de rezidențiale premium și imobile hoteliere din România. După succesul pe care l-a avut în 2017, când departamentul de vânzări a încheiat cea mai mare tranzacție imobiliară realizată în București până  atunci, un Penthouse din zona Primăverii în valoare de 2,9 milioane de euro, Nordis a început să-și definitiveze direcția și viziunea exclusiv către segmentul de proprietăți premium. 

De atunci și până în prezent, compania își face tot mai vizibilă prezența pe plan local. În ultimii ani, grupul a pus bazele celor mai promițătoare proiecte la capitolul servicii și dotări premium. Indiferent că vorbim despre Nordis Mamaia, cel mai mare complex de 5 stele situat pe litoralul Mării Negre, sau despre proiectele montane Nordis Sinaia și Nordis Brașov, amploarea acestor dezvoltări și beneficiile unei astfel de investiții se ridică la sume mari de bani, având în vedere idealurile de lux pe care compania vrea să le atingă pe piața real estate. 

În prezent, grupul este format din şase firme: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture şi Nordis Property Management, care funcționează cu ajutorul unei echipe formată din 300 de angajați, implicaţi în toate diviziile şi proiectele grupului. Nobileo.ro este site-ul de unde vă puteți informa în legătură cu cele patru mari proiecte în curs de dezvoltare: Nordis Mamaia, Nordis Sinaia, Nordis Brașov și Nordis View. 

Alexandru Mihai, Managing Partner Nordis Group, declara pentru Hotnews în luna octombrie a anului trecut că primele două imobile, care formează ansamblul hotelier de pe litoralul românesc, sunt terminate, cu excepția finisajelor de interior și a mobilării. În schimb, zona cu apartamente rezidențiale, formată din celelalte două corpuri, este finalizată doar la nivel de structură. În vara lui 2021 au existat două evenimente care au avut ca scop inaugurarea zonelor de lobby și a galeriei comerciale din cadrul complexului hotelier Nordis Mamaia. 

În paralel, reprezentantul companiei a declarat pentru publicație că eforturile depuse în dezvoltarea celorlalte proiecte încep să se concretizeze. Este vorba despre Nordis Sinaia, un șantier, momentan, situat pe un teren dificil, cu multe provocări; Nordis Brașov, un alt ansamblu exclusivist situat în zona montană, poziționat într-o zonă strategică pe Drumul Poienii și Nordis View, complexul rezidențial din nordul Bucureștiului.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>